Miercuri au fost publicate în Monitorul Oficial normele cu privire la introducerea traseului aplicativ pentru proba de verificare a aptitudinilor fizice la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și pentru cei recrutați în vederea ocupării prin concurs a unor posturi vacante.
Ministerul Afacerilor Interne precizează că, prin introducerea traseului aplicativ la admitere, se verifică aptitudinile fizice ale candidaților prin parcurgerea a 11 elemente de dificultate într-un timp de maximum 2 minute și 25 de secunde.
Una dintre consecințele introducerii acestei noi modalități de testare a calităților fizice este eliminarea criteriului de înălțime.
„În aceste condiții parcurgerea noilor probe impune candidaților o anumită statură sau calități fizice deosebite pentru terminarea traseului aplicativ în timpul menționat”, arată MAI într-un comunicat de presă, postat pe site-ul instituției.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, eliminarea limitei de înălțime pentru candidați este în acord inclusiv cu hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care a recomandat instituției să elimine acest criteriu, dar și cu unele soluții pronunțate de diverse instanțe de judecată.
„Menționăm că o abordare asemănătoare a probelor sportive se regăsește și la admiterea în școlile ministerelor de interne din mai multe state europene, precum: Austria, Belgia, Canada, Olanda, Franța, Germania, Marea Britanie, Ungaria sau Spania”, potrivit sursei citate.
O altă modificare prevede ca persoanele care vor candida la școlile pentru subofițeri – pompieri sau care participă la concursurile organizate pentru posturile vacante din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) sunt exceptate de la interdicția de a avea semne particulare sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară.